Am fost pe plajă la Golful Corbu
Golful Corbul este o plajă “sălbatică” (dar cu parcare privată) situată la malul Mării Negre în comuna Corbu, în județul Constanța. Plaja este parte a rezervației biosferei Deltei Dunării.
Drumul pană la plaja Corbu este oarecum “anevoios”, are o lățime cât să încapă o mașină, și pare realizat din plăci de ciment puse una lângă alta. Pe alocuri este turnată smoală care face lipeala dintre plăci. Drumul arată ca în poza următoare (aproximativ 3 km de astfel de drum), după care urmează o bucata de drum pietruit:

Pe măsură ce te apropii de mare vezi oameni în camping, unii cu corturi, alții cu rulote sau autorulote (nu știu dacă este un camping organizat sau ceva ad-hoc). Pe plajă este plăcut, nici aglomerat, dar nici pustiu încât să iți fie frică sa rămâi. Lipsa teraselor sau a vânzătorilor ambulanți de la care să poți cumpăra o bere sau ceva bun de mâncare se simte. Există totuși o tonetă de la care poți cumpăra o clătită sau o răcoritoare.
În cele trei zile cât am stat acolo a fost liniște, nu am auzit nici muzică, și nici manele de niciun fel.
Revenind la idee, primul lucru pe care îl vezi acolo este o parcare, și un nene taxator care cere respectuos 10 lei de mașina (biletul de parcare este valabil toată ziua).

Dacă ai mers la Golful Corbu, aștept în comentarii părerea ta despre golf si plajă. Mie mi-a plăcut!